E - Glosar

Acest glosar conține termeni referitori la e-business, dar și o serie de termeni uzuali folosiți în legătură cu Internetul. Cuvântul titlu a fost introdus în forma consacrată, astfel că veți întâlni atât termeni în limba română cât și în engleză.



Actualizare
Introducerea de conținut nou (texte, imagini etc.) pe un site web; în general termenul se referă la înlocuirea informațiilor vechi cu altele noi și nu la realizarea de noi pagini.

Animație
Element component al unei pagini, care constă în efecte de mișcare a unor obiecte din pagină (litere, elemente grafice, sigle etc.); animațiile conferă un plus de dinamică paginii, dar au dezavantajul că pot acapara atenția vizitatorului în detrimentul conținutului propriu-zis.

Banner
Imagine digitală cu rol de afiș publicitar; cel mai adesea, bannerele sunt dreptunghiulare și se afișează la partea superioară a paginii. Bannerele verticale se numesc și skyscraper (zgârie-nori în lb. engleză).

Browser
Program cu ajutorul căruia se pot vizualiza paginile dezvoltate în limbajul HTML, adică se poate naviga pe web; cele mai populare sunt Internet Explorer, Firefox, Netscape Navigator și Opera. Chiar în momentul în care citiți aceste rânduri, folosiți un astfel de program.

Bookmark
Adresa Web preferată, memorată în browser pentru viitoare vizitări ale paginii respective; în traducere textuală înseamnă "semn de carte".

Conexiune
Modul în care un computer este legat la rețea (Internet sau o rețea internă a companiei); de calitatea conexiunii depind viteza și fiabilitatea comunicării. Cele mai utilizate tipuri de conexiuni sunt cele prin linie telefonică (dial-up) și linie închiriată (cablu). Câștigă tot mai mult teren conexiunile de tip ISDN, prin cablu TV, prin radio (wireless) și conexiunile directe prin satelit.

Contor de pagină
Mic program care numără vizitatorii unei pagini și, eventual, afișează acest număr; marketingul este principalul beneficiar al rezultatelor contorizării paginilor web.

Directór (catalog)
Un site ce conține o bază de date cu site-uri clasificate pe domenii - știri, sport, magazine, știință etc.; de cele mai multe ori conține și un motor de căutare.

Domeniu
Numele unei adrese Internet ca de exemplu www.inoventis.ro; se termină obligatoriu cu două litere (care indică țara) sau cu trei litere pentru domeniile internaționale - "com", "org", "biz" etc.).

Download
Copierea unui fișier de pe un server pe calculatorul utilizat;

Extranet
Site la care au acces, în principiu, numai anumite categorii de utilizatori, cum este cazul clienților și al furnizorilor; acești utilizatori pot folosi informațiile de pe site pentru a efectua tranzacții speciale cu firma care deține extranetul.

FAQ
Întrebări pe care le pun frecvent vizitatorii unui site și răspunsuri la acestea ("Frequently Asqued Questions"); întrebările se pot referi la orice are legătură cu firma respectivă (dacă face angajări, denumirea companiei, acționari etc.) sau produsele și serviciile oferite (condiții de vânzare, garanții, distribuitori, service online etc.).

Flash
Tip de program prin care se realizeaza efecte sau site-uri integrale de înaltă dinamică. Acest program este dezvoltat de compania Macromedia, specializată pe programe de prelucrare grafică. Vizualizarea site-urilor realizate în Flash necesită prezenta unei aplicații (client Flash) pe computerul pe care se face vizualizarea.

Forum
La fel ca echivalentul său antic, este un spațiu în care oamenii se pot întâlni pentru a-și prezenta opiniile referitoare la un anumit subiect de discuție. Diferența esențială este că forumurile electronice sunt virtuale, astfel că utilizatorii nu se pot vedea unii pe alții. Un forum este coordonat de un moderator care, de regulă, are dreptul de a interzice mesajele care nu corespund tematicii forumului respectiv, sau care încalcă normele de bună-cuviință prin limbaj obscen sau agresiv. Puteți vedea un model de forum pe portalul Siguranta.ro (www.siguranta.ro) dedicat chestiunilor legate de securitatea fizică.

FTP
Protocol Internet pentru transferul fișierelor de pe un calculator pe altul ("File Transfer Protocol");

Harta site-ului
Model schematizat al componentelor unui site web; vizitatorii site-ului pot găsi cu ușurință calea către o anumită pagină sau informație, chiar dacă nu sunt familiarizați cu site-ul respectiv. Astfel de hărți sunt utile pentru site-urile de mari dimensiuni, care au mai multe zeci sau chiar sute de pagini.

Hosting
Serviciu prin care se asigură găzduirea unei pagini sau a unui site, de obicei pe un server performant și extrem de fiabil; există atât servicii de hosting cu plată, cât și gratuite. Dezavantajul major al celor gratuite este că serviciul poate fi oricând întrerupt din lipsa fondurilor.

HTML
Limbajul în care sunt codate paginile Web ("HyperText Markup Language");

Internet Marketing
Ansamblul de tehnici și instrumente de marketing utilizate in cadrul World Wide Web; principalele componente sunt publicitatea online și prin e-mail.

Intranet
Site intern al unei organizații care poate fi accesat de către angajați; aici pot găsi baze de date (cu clienții, furnizorii, legislație specifică etc.), manuale interne, informații detaliate despre produsele și serviciile furnizate de către companie, date financiare, precum și suport pentru comunicarea internă și pentru colaborarea la proiecte interdepartamentale.

ISP
Companie furnizoare de servicii Internet ("Internet Service Provider"); în afara unei conexiuni la rețea, aceste companii mai pot oferi și alte servicii - hosting, e-mail etc.

Întreținerea unui site
Monitorizarea stării unui site pentru eventuala reabilitare în cazul că survin probleme tehnice;

Layout
Modul de aranjare a elementelor (panouri, butoane, blocuri de text, imagini, pictograme, formulare etc.) care compun aspectul unei pagini Web;

Link (hyperlink)
Zona de text sau imagine pe care se face click pentru a se realiza transferul (saltul) la altă pagină sau site web; porțiunile de text de culoare albastră (cel mai adesea) și subliniate reprezintă link-uri.

Login
Pentru a avea drept de acces pe anumite site-uri sau secțiuni ale lor (este cazul cu intraneturile și extraneturile) poate fi nevoie de trecerea printr-o etapa de identificare. Utilizatorul se identifică prin intermediul unui nume (username) și al unei parole (password) într-o fereastră specială. În caz contrar, accesul este interzis.

Motor de căutare
Aplicație web care facilitează căutarea de informații pe Internet; în principiu, căutarea se face pe baza unor cuvinte relevante (cuvinte cheie) introduse de utilizator într-o fereastră. Cele mai utilizate motoare sunt Google (www.google.com), Yahoo!(www.yahoo.com), Vivisimo (www.vivisimo.com) sau A9 (www.a9.com) dar există zeci de motoare care fac astfel de căutări cu diferite facilități.

Pagină web
Fișier codat în HTML care poate fi vizionat sub formă de text și imagini cu ajutorul unui browser;

Portal
Site de mari dimensiuni care oferă o multitudine de servicii; există două categorii de portaluri: generale și tematice. Cele generale (de exemplu, Yahoo!) contin stiri, informații financiare, directoare web, motoare de căutare, oferă acces la servicii webmail etc. Portalurile tematice sau specializate (Siguranta.ro, de exemplu) conțin informații detaliate și servicii pe un anumit domeniu de activitate, precum și trimiteri (link-uri) la alte surse de informații specifice.

Prezență web
Activitățile prin care o organizație (societate comercială, instituție etc.) își face cunoscută oferta pe Internet. Cele mai uzuale modalități de prezență sunt paginile web (site-urile web) și reclama on-line.

Rată de conversie
Proporția de navigatori pe Internet care, după ce văd o reclamă online, activează link-ul la care face referire respectiva reclamă. De regulă, rată medie de conversie este de 1%, adică unul dintr-o sută de navigatori care văd o reclamă dau clic pe ea pentru a vizita site-ul respectiv. Cu ajutorul bannerelor se obțin rate de conversie mai slabe, în vreme ce prin reclama contextuală se pot obține rate de conversie superioare valorii de 1%.

Reclamă on-line
Tehnică de promovare cu instrumente specifice (bannere, link-uri sponsorizate, e-mail publicitar etc.) pentru publicitatea pe web.

Script CGI
Program folosit pentru a genera pagini HTML simple, făcând site-ul interactiv și mai funcțional; Contorul de pagină, formularele de comandă, paginile interactive și multe alte aplicații folositoare pot fi programate cu ajutorul script-urilor CGI.

Server
Calculator performant care găzduiește fișiere destinate vizualizării prin Internet sau transferării prin FTP;

Site
Ansamblu unitar de pagini web aflat la o singură adresă Internet; pagina în care citiți aceste rânduri face parte din site-ul Inoventis.ro, care conține multe alte pagini.

Trafic
Numărul de vizitatori ai unui site sau ai unei pagini web. Traficul este contorizat electronic și furnizează și alte date importante pentru campania de marketing: proveniența vizitatorilor, browserele folosite, paginile cele mai vizitate etc.

Upload
Copierea unui fișier de pe calculatorul client pe un server;

URL
Adresa Internet a unui site ("Uniform Resource Locator"); URL-ul nostru este http://www.inoventis.ro .

Web
Abreviere pentru WWW (World Wide Web); este constituit dintr-o colectie neorganizată de milioane de documente răspândite pe servere din întreaga lume. Între aceste documente se poate "naviga" cu ajutorul link-urilor sau folosind URL-ul paginii dorite. Se estimează că există câteva zeci de miliarde de pagini web, dar cele mai importante motoare de cautare indexeaza cca. 3 miliarde.


Copyright © 2001-2005 Inoventis SRL.
Toate drepturile rezervate